joi, 5 decembrie 2013

Despre pierdere

Azi, pe polita un aparat de ras
Pamatuf, oglinda.
Un sunet care ma gadila
O pelicula de zapada
Un pamatuf intinde.
Ma zgaiesc, micuta
La un om mare
Care se stramba
Se umfla la fata,
In toate directiile
Ca un peste cu spini
Imi zambeste-n oglinda
Si isi mangaie fata
Cu o lama fioroasa.
Stau locului si nu respir
Mi-e frica ca pestele meu
Sa nu pocneasca
Mai respir iara
Cand zapada dispare cu totul
Se scurge in rau
Cu negreala de ieri
Maine, mainile mele
Ajung la polita
Un aparat de ras rosu de rugina
Si in oglinda ma vad doar eu
Singura, inca mica, inca, copila.

4 comentarii:

  1. f f abstract. trebuie sa mai revin sa il recitesc, ca sa il pot analiza

    RăspundețiȘtergere
  2. mie mi se pare foarte concret,e vorba de un barbat care se barbiereste, si ma gandesc ca e vorba de tata? sau sunt eu prea simplista? poezia imi transmite multa tristete

    RăspundețiȘtergere
  3. In principiu e vorba despre un barbat care se barbiereste, dar nu tata.
    Dar ca sa despic firul in patru, poezia este despre impresia puternica pe care ti-o poate lasa, in special ca si copil, un act facut de o persoana apropiata(mai ales un act rutinier), si pe care tinzi sa ti-l(e) amintiesti cand acea persoana nu mai exista

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se pare ca iar mi-am incurcat conturile, eu sunt Ana Maria, in caz ca poate nu ti-ai dat seama deja, dar sper ca am o scuza avand in vedere ce ora era cand am scris...
      M-am gandit ca e o persoana apropiata si de aceea m-am gandit la tata, dar intr-adevar poate fi altcineva. Imi pare rau pentru pierderea ta, Dumnezeu sa-l odihneasca.
      Nu trebuie sa despici firul in patru, se intelege oricum :) e foarte interesant scris, you do have a way with words.

      Ștergere