sâmbătă, 14 decembrie 2013

Ceapa

E sambata...si ca in fiecare sambata beau...de aici si primul instinct de a face un drunk dial echivalent al blogului, adica sa scriu despre dragoste(intr-un mod foarte cinic bineinteles).

Dar intre timp, mi-am dat seama ca exista dragoste mai puternica decat  cea pentru un  crush sau chiar pentru o iubire in adevaratul sens al cuvantului.

Asa, ca m-am gandit sa scriu despre diferenta dintre generatii si despre neputinta pe care poti s-o simti atunci cand vrei sa-i convingi de ceva.

Nu e foarte bine scris, stiu asta, dar cred ca majoritatea dintre noi simt asa.

Stau pe divanul ala ros de timp si de molii. Sunt incordata, ma gandesc de cand nu au mai fost spalate pledurile astea si mi se face mila de pantolonii mei luati din buticul acela dragut din centrul Clujului.
Acum sunt in centrul Moldovei, intr-o casa taraneasca batrana ca si bunica la care sunt in vizita.
Ne-a primit ca intotdeauna, in odaia ce tine loc de bucatarie, de loc de odihna, de loc de primit musafiri.
Odaia asta e mult prea intunecoasa, clanta nu mai merge de cand eram copil, iar ziarele de pe pereti sunt de pe vremea cand Iliescu era presedinte...prima oara...
Mamicuta imi ofera de mancare, insistent. Trebuie sa refuz mereu, mereu.
E batrana si nu mai vede. Nu stie ca legumele nu sunt spalate, ca de pe branza tocmai a decolat o musca. Cum sa-i spun eu ca toate posturile de televiziune spun ca trebuie sa spalam fructele si legumele, ca branza se tine in ambalaje ermetice pe raftul de sus al frigiderului. Cum sa indraznesc sa-i spun persoanei care m-a crescut[...] ca mancarea pe care mi-o ofera nu corespunde standardelor europene de igiena? Cum...mai ales ca mancarea facuta de ea m-a hranit de atatea si atatea ori, cand cea mai buna masa din viata mea a fost pe prispa ei, in ograda ei?
Si-acum imi aduc aminte borsul de gaina si friptura de pui facuta in rola cu hrean cu otet din  vin rosu. Cea mai  buna masa din viata mea, chiar daca acum sunt vegetariana, chiar daca niciodata nu mi-a placut borsul de gaina, sau chiar si friptura de pui.
Dar cum sa-i spun oare ca mi-e teama de casa ei, mi-e teama de soarecii ce-i auzi noaptea, prin pod si de mi-e teama sa nu plec iarasi de acolo[...]. Cum sa-i spun asta cand casa asta mi-a fost casa atatia ani, mi-a fost adapost si acasa.
Cum sa-i spun ca urasc cum trateaza cainele, ca il lasa flamand si murdar cand pe mine m-a hranit cand nu puteam sa ma hranesc singura si m-a imbaiat cand nici nu intelegeam rostul si necesitatea acestui ritual?
Oricum, nici nu m-ar pricepe. E atat de batrana si atat de prinsa in lumea ei, pe care nu vrea s-o paraseasca, nici de frica mortii si a suferintei.



joi, 5 decembrie 2013

Despre pierdere

Azi, pe polita un aparat de ras
Pamatuf, oglinda.
Un sunet care ma gadila
O pelicula de zapada
Un pamatuf intinde.
Ma zgaiesc, micuta
La un om mare
Care se stramba
Se umfla la fata,
In toate directiile
Ca un peste cu spini
Imi zambeste-n oglinda
Si isi mangaie fata
Cu o lama fioroasa.
Stau locului si nu respir
Mi-e frica ca pestele meu
Sa nu pocneasca
Mai respir iara
Cand zapada dispare cu totul
Se scurge in rau
Cu negreala de ieri
Maine, mainile mele
Ajung la polita
Un aparat de ras rosu de rugina
Si in oglinda ma vad doar eu
Singura, inca mica, inca, copila.