Despre ce sa nu faci cand esti putin deprimat.
In primul rand nu te apuca sa citesti Lord Byron si Keats. Si mai ales nu in engleza. Ca dupa aia te apuca endeavoru sa o faci pe Brilliantu Savarin si sa dai cu dulceturi pe foaie, mai ales in limba celor mentionati mai sus, ca doar sunt o poliglota.
Citesti aruncat pe divan, cu fata toata ravasita de melancolie un She walks in beauty si o bucata de Endymion( pana au inceput sa mi se innoade neuronii de thee si de alte arhaisme englezesti pline de romanturi) si te apuca tremuratul si gadilitul in talpi cu impresii de poet.
Iata ce a urmat..o zvacnire de geniu-o icnire a mintii sa gasesc cuvinte in engleza care de care mai si o foaie pe care nu mai am cum s-o mai primesc inapoi...
Do love bequeath on me?
Do sunshine see
Or mournful stars and moon
Do light my path
In shades and shapes
That I can't discern
The gloomy vision of a
Darkened soul
Not of misdeeds or sins
Not of bad thoughts or ill
But of the want of better light
Do I peruse the path of joy
When joy has been the misguide
Of all humanity before me...
Cel mai important element...intelepciunea de care dau dovada..eu nu repet greselile trecutului..de parca..de parca nu calc pe grebla. Calc, dar cu gratie lirica.
miercuri, 27 noiembrie 2013
marți, 26 noiembrie 2013
Despre nimic
Chestia asta cu blogul e o chestie veche.
Dar cum prin jurul meu multe persoane au inceput sa isi faca blog am simtit ca vreau sa ader un pic la spiritul de turma si sa imi improsc si eu gandurile in spatiul virtual.
Si..ca orice persoane de varsta mea despre ce sa scriu intr-un blog?..normal...incercari literare esuate. Pe care sa le prezint frumos cunoscutilor mei sau necunoscutilor pentru a imi aprecia si ei mediocritatea.
Mai nou suntem o lume de scriitori si nu de cititori. Din asta sa se inteleaga ca ceea ce o sa scriu eu aici nu o sa fie foarte interesant, dar pe de alta parte nici nu o sa fie citit de nimeni pentru ca restul oamenilor o sa fie prea ocupati sa isi scrie propriul blog. Multi filosofi au realizat inutilitatea vietii...dar eu tind sa cred ca tocmai am avut o revelatie in descoperirea inutilitatii incercarii mele cu acest blog.
Si ca prima postare sa fie ceva special...am gasit printr-un sertar o mica scriere veche, de pe vremea cand eram studenta. Nu este nevoie de critica, avem autoironie din plin.
Ziua de dupa duminica, inainte de luni
Mijesc un ochi. Il rotesc intredeschis prin lugubra mea camera, ma uit la fereastra si vreau sa adorm la loc.
Prea tarziu, soarele deja mi-a perforat retina, trebuie sa ma dau jos din pat si sa particip la ritualul meschin al omenirii.
Nu vreau sa-mi beau cafeaua sau sa ma spal pe ochi, trebuie sa prind curaj pentru a iesi in lume.
Cu chiu cu vai reusesc sa ma imbrac si sa imi tarai picioarele pana la locul meu de penitenta: scoala. De-abia intru ca imi si piere cheful de asceza pe ziua in curs. Cea mai demna de luat in seama idee e sa ma duc sa fumez o tigara.
Nu mai am tigari, m-am lasat de fumat de vreo 2 luni.
Cer colegei mele. Asa de mult fumeaza ca a inceput sa arate ca o tigara. Lunga, subtire, cu fum iesind din mintea suprasolicitata. Daca ar avea si filtru la gura mai ca i-as da foc.
Imi bat bocancii de treptele de metal, sunet revigorant, acalmie interioara. Tragem amandoua din tigari ca doi magari asmatici in ceata. Parca imi vine sa-i zic ceva, ca tot mi-a dat o tigara, dar imi vine sa tac si sa inghit in gol.
Nu mai trebuie sa ii spun nimic.
Inteleg tot cand o vad cu umerii lasati si cu geanta plina de carti. Arata ca un animal de povara neteselat. Probabil ca si ea intelege tot: iar oscilez intre disperare si indiferenta. Daca nu ar fi existat indiferenta nu as fi ajuns la disperare, de care acum ma apar prin indiferenta.
Tigara e pe sfarsite. Trag un ultim fum cu pofta, pana saptamana urmatoare nu mai fumez. Ea fuge nu stiu unde, la un curs sau la un seminar. Nu o intreb, nu-mi pasa...
Raman singura si ma gandesc ce sa fac, sa ma duc la curs, sa ma duc inapoi acasa. M-as gandi la asta fumand o tigara. Lua-o-ar dracu, asta deja a disparut. S-a dus cu tot cu tigarile mele. Fum in vant, imi tarai picioarele lenese inapoi acasa.
Dar cum prin jurul meu multe persoane au inceput sa isi faca blog am simtit ca vreau sa ader un pic la spiritul de turma si sa imi improsc si eu gandurile in spatiul virtual.
Si..ca orice persoane de varsta mea despre ce sa scriu intr-un blog?..normal...incercari literare esuate. Pe care sa le prezint frumos cunoscutilor mei sau necunoscutilor pentru a imi aprecia si ei mediocritatea.
Mai nou suntem o lume de scriitori si nu de cititori. Din asta sa se inteleaga ca ceea ce o sa scriu eu aici nu o sa fie foarte interesant, dar pe de alta parte nici nu o sa fie citit de nimeni pentru ca restul oamenilor o sa fie prea ocupati sa isi scrie propriul blog. Multi filosofi au realizat inutilitatea vietii...dar eu tind sa cred ca tocmai am avut o revelatie in descoperirea inutilitatii incercarii mele cu acest blog.
Si ca prima postare sa fie ceva special...am gasit printr-un sertar o mica scriere veche, de pe vremea cand eram studenta. Nu este nevoie de critica, avem autoironie din plin.
Ziua de dupa duminica, inainte de luni
Mijesc un ochi. Il rotesc intredeschis prin lugubra mea camera, ma uit la fereastra si vreau sa adorm la loc.
Prea tarziu, soarele deja mi-a perforat retina, trebuie sa ma dau jos din pat si sa particip la ritualul meschin al omenirii.
Nu vreau sa-mi beau cafeaua sau sa ma spal pe ochi, trebuie sa prind curaj pentru a iesi in lume.
Cu chiu cu vai reusesc sa ma imbrac si sa imi tarai picioarele pana la locul meu de penitenta: scoala. De-abia intru ca imi si piere cheful de asceza pe ziua in curs. Cea mai demna de luat in seama idee e sa ma duc sa fumez o tigara.
Nu mai am tigari, m-am lasat de fumat de vreo 2 luni.
Cer colegei mele. Asa de mult fumeaza ca a inceput sa arate ca o tigara. Lunga, subtire, cu fum iesind din mintea suprasolicitata. Daca ar avea si filtru la gura mai ca i-as da foc.
Imi bat bocancii de treptele de metal, sunet revigorant, acalmie interioara. Tragem amandoua din tigari ca doi magari asmatici in ceata. Parca imi vine sa-i zic ceva, ca tot mi-a dat o tigara, dar imi vine sa tac si sa inghit in gol.
Nu mai trebuie sa ii spun nimic.
Inteleg tot cand o vad cu umerii lasati si cu geanta plina de carti. Arata ca un animal de povara neteselat. Probabil ca si ea intelege tot: iar oscilez intre disperare si indiferenta. Daca nu ar fi existat indiferenta nu as fi ajuns la disperare, de care acum ma apar prin indiferenta.
Tigara e pe sfarsite. Trag un ultim fum cu pofta, pana saptamana urmatoare nu mai fumez. Ea fuge nu stiu unde, la un curs sau la un seminar. Nu o intreb, nu-mi pasa...
Raman singura si ma gandesc ce sa fac, sa ma duc la curs, sa ma duc inapoi acasa. M-as gandi la asta fumand o tigara. Lua-o-ar dracu, asta deja a disparut. S-a dus cu tot cu tigarile mele. Fum in vant, imi tarai picioarele lenese inapoi acasa.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)